Victor Pițurcă © FOTO: Remus Badea/ SPORTUL DOLJEAN

Victor Pițurcă a fost prezentat oficial azi la Universitatea Craiova. Mangerul general al oltenilor a susținut o conferință de presă în care a vorbit și despre situația jucătorilor din tabăra alb-albastră.

Tehnicianul a declarat că în momentul de față nu va pleca nimeni de la echipă până când nu va face o evaluare a fiecărui jucător în parte. Pițurcă a discutat și cu Fortes.

“În momentul ăsta nu mai pleacă nimeni și nu mi-am dorit să plece nimeni. Eu până nu mă conving și nu evaluez jucătorii, nu pot da drumul nimănui. Cu Fortes am avut o discuție la telefon si i-am zis că va rămâne”, a spus Victor Pițurcă.

Referitor la sosiri, Pițurcă a spus că i-au fost propuși foarte mulți jucători, dar cei trei sosiți vor fi singurele transferuri. Este posibil să mai apără 1-2 jucători liberi de contract.

”În aceste zile mi-au fost propuși vreo 200 de jucători. Nu știu câți am apucat să văd, dar câte 7-8 pe zi am vizionat, iar Papură la fel, plus alte persoane. Ne-am rezolvat în a lua acești jucători în momentul de față, mi-aș mai fi dorit unul-doi. Mai vedem dacă din cine a rămas liber de contract vom mai putea aduce pe cineva.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.