joi, iunie 25, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Baschet (M): Înfrângere pe terenul campioanei | Oradea – Craiova 83-79

FOTO: Roby Boros

SCM Universitatea Craiova a pierdut al treilea meci consecutiv în Grupa Roșie a Ligii Naționale de baschet masculin. Trupa lui Aco Todorov cedat pe terenul Oradei, scor scor 79-83, în deschiderea etapei a 6-a.

Bihorenii au dominat prima secvență a partidei și au încheiat primele 10 minute de joc cu 25-10. Partea a doua a primei reprize a aparținut craiovenilor, care au redus la minim ecartul din primul sfert. 36-34 la pauza mare.

Craiova a trecut chiar în avantaj în sfertul al treilea al întâlnirii (42-39), însă gazdele au revenit la timona, iar înaintea ultimelor 10 minute de joc aveau au avantaj de 4 puncte pe tabelă, 59-55.

Ultimul sfert al partidei a fost foarte echilibrat, ambele echipe s-au aflat în avantaj, iar cei care au avut câștig de cauză au fost campionii de la Oradea. A fost a cincea înfrângere din 6 meciuri jucate contra bihorenilor.

Porter Troupe a totalizat 17 puncte (4×3), 4 recuperări și 4 pase decisive, Vlad Koreniuk a terminat cu 16 puncte, 2 recuperări și 2 pase decisive, iar Goran Gajovic a adăugat 13 puncte (3×3), 5 recuperări și 2 pase decisive.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare