Universitatea Craiova a încheiat la egalitate, scor 1-1, partida disputată în deplasare, pe Arena Națională, împotriva lui Dinamo București, în etapa a 26-a din Superliga României.
Prima repriză nu a adus goluri, însă a fost marcată de o fază controversată în minutul 31, când Kennedy Boateng a atins mingea cu mâna în interiorul careului. Centralul Istvan Kovacs a decis să lase jocul să continue.
Scorul a fost deschis la șase minute de la reluare. Opruț a centrat din flancul stâng, iar Alberto Soro a finalizat cu o lovitură de cap precisă. Replica Craiovei nu a întârziat să apară, iar egalarea a venit în minutul 65. Cicâldău a trimis mingea în careu, iar Assad Al Hamlawi a reluat cu capul în poarta dinamoviștilor.
Meciul s-a încheiat cu scorul de 1-1, rezultat care o menține pe Universitatea Craiova pe primul loc în clasament, cu 50 de puncte. Dinamo ocupă poziția a treia, la o lungime în spatele liderului, la egalitate de puncte cu Rapid.
DINAMO: Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Opruţ – Gnahore, Mărginean, Cîrjan (84, Cr. Mihai) – Armstrong (84, Milanov), Soro (71, Pop), Musi (63, Mazilu). Antrenor: Zeljko Kopic.
UNIV. CRAIOVA: L. Popescu – Romanchuk, Rus, Screciu – Teles (61, Mora), Matei, Mekvabishvili (80, Băluţă), Cicâldău, Bancu – Nsimba (49, Al Hamlawi), Baiaram (80, Etim). Antrenor: Filipe Coelho.
În etapa viitoare, Universitatea Craiova va primi vizita formaţiei FCSB, duminică, 15 februarie, ora 20.00. Până atunci, Universitatea Craiova și FCSB se vor întâlni și în ultima etapă din Grupa B a Cupei României. Joi, 12 februarie, de la ora 20:00, tot pe „Ion Oblemenco”.


