luni, aprilie 20, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Universitatea Craiova, calificare dramatică în play-off-ul Conference League

Pentru Universitatea Craiova nici 4-0 nu mai este un scor sigur. Trupa lui Mirel Rădoi a fost la un pas să rateze calificarea în play-off-ul Conference League. După 3-0 în Bănie cu Spartak Trnava, alb-albaștrii au deschis scorul în Slovacia, dar apoi s-au prăbușit inexplicabil și soarta calificării s-a decis în prelungiri.

Craiova a deschis scorul în minutul 32 prin Stefan Baiaram cu un șut superb de la 20 de metri și cu 4-0 la general totul părea terminat. Gazdele au egalat patru minute mai târziu prin Kratochvil, cu un şut din afara careului mare, și la pauză s-a intrat cu scorul de 1-1.

Dezastru după odihnă

În partea secundă, gazdele au mizat totul pe cartea atacului și au marcat de două ori în nterval de 5 minute. Nwadike a făcut 2-1 din centrarea lui Moistsrapishvili (63), apoi Azango a reaspins speranțele în tabăra slovacă cu un șut șut superb de la marginea careului. Trupa lui Rădoi a fost numărată în picioare după reușita lui Kudlicka, în minutul 80, după după o centrare din lovitură liberă aceluiaşi Moistsrapishvili. S-a restabilit egalitatea la general (4-4) și s-a intrat în prelungiri.

Calificarea a venit în prelungiri

În prelungiri a ieșit la rampă Tudor Băluță. În minutul 100, după o centrare venită de la Mekvabishvili din corner, a reluat pe spate, spectaculos, și l-a învins pe portarul Frelih, iar calificarea era din nou în mâinile. Slovacii au reluat ofensiva la poarta lui Isenko. au avut câteva ocazii mari de a marca, dar apărarea oltenilor a rezistat și Steven Nsimba a marcat pe contraatac în minutul 117, risipind orice emoție.

Trnava: Frelih – Kostrna, Nwadike, Karhan – Holik, Kratochvil (61, Moistsrapishvili), Prochazka (106, Sabo), Mikovic – Azango (106, Gong), Duris (’61, Kudlicka), Skrbo (’61, Badolo). Antrenor: Michal Scansny.

Craiova: Isenko – Romanchuk, Screciu, Badelj – Mora, Teles (71, Mekvabishvili), Băluţă (119, Creţu), Cicâldău (72, Mogoş), Ştefan (84, Stevanovic) – Al Hamlawi (72, Nsimba), Baiaram (106, Houri). Antrenor: Mirel Rădoi.

Universitatea Craiova va juca în play-off-ul Conference League cu turcii de la İstanbul Başakşehir, care în turul 3 preliminar au trecut de norvegienii de la Viking (3-1 în deplasare și 1-1 acasă).

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare