SCM Universitatea Craiova a cedat meciul jucat în Sala Polivalentă cu Dunărea Brăila, scor 28-29, contând pentru etapa cu numărul 24 din Liga Florilor la handbal feminin.
Fetele lui Ovidiu Mihăilă au avut 3 goluri avans în prima parte a meicului (6-3, min.7), dar oaspetele au revenit în meci. S-a mers cap la cap, iar la cabine s-a intrat cu avantaj minim pentru gruparea din Bănie, scor 15-14. Repriza secundă a debutat cu un gol rapid al oaspetelor, egalitatea dintre cele două echipe s-a menținut până pe final, când Brăila s-a desprins la două goluri și nu a mai cedat inițiativa până la sirena finală: 28-29.

CRAIOVA: Zoqbi De Paula, Risovic – Gomes da Rocha 6 (3 din 7 m), Mugosa 5, Iskit Caliskan 4, Blazevic 4, Mozes 3, Micijevic 2, Nikolic 2 (1 din 7 m), Pașcan 2, Bojicic, Popescu, Dzaferovic, Mihart, Tudorică. Antrenor: Ovidiu Mihăilă.
BRĂILA: Șerban, Trusova, Prodan – Liscevic 5, Michalak 4, Kanaval 4, Venancio 3, Bohme 3, Schmelzer 2, Borș 2, alvarez 2, Milosavljevic 1, Mohamed, Kovarova, Coteț. Antrenor: Jan Leslie.
Aruncări de la 7 m: 4/5 – 0/1
Eliminări x 2min: 1-6
În etapa următoare, SCM Universitatea Craiova va avea un meci infernal pe terenul Coronei Brașov, a doua clasată din campionat. De partea cealaltă, Brăila va juca acasă cu campioana CSM București.