miercuri, aprilie 29, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Volei | Start în lupta pentru medalii. SCM Universitatea Craiova joacă la Brașov în semifinalele Diviziei A1.

SCM Universitatea Craiova se deplasează la Brașov, pentru meciul cu Corona, primul din cadrul semifinalelor campionatului național de volei masculin Diviziei A 1. Jocul este programat sâmbătă seara, în Sala Sporturilor „Dumitru Popescu Colibași”, începând cu ora 20:00.

Trupa lui Dănuț Pascu a încheiat sezonul regulat pe locul 3 și a trecut în prima fază din play-off de Steaua București cu scorul de 2-0 la general (3-1 la Craiova, 3-0 la București). De partea cealaltă, campioana României, antrenată de Laurențiu Lică, a fost pe 2 la finalul primei părți a sezonului, iar în sferturi a trecut de Rapid București cu 2-0 la general (3-0 la Brașov, 3-2 la București).

Partida de la poalele Tâmpei va fi arbitrată de clujenii Andrei Savu și Tudor Pop. Observator din partea Federației Române de Volei a fost delegat Adrian Apetrei (Ploiești).

Meciuri directe

Va fi a patra confruntare directă între aceste formații din acest sezon – toate fiind câștigate de ardeleni: de 2 ori în campionat (3-0, 3-0) și o dată în Cupa României, la Piatra Neamț, scor 3-1.

În a doua semifinală se întâlnesc Dinamo București și marea revelație a sezonului – SCM Zalău. Primul meci se joacă în Capitală, sâmbătă, de la ora 17:00, în direct pe TVR Sport.

Meciul doi dintre SCM Universitatea Craiova și Corona Brașov este programat în Sala Polivalenta, vineri, 21 ianuarie, de ora 17:00. Se joacă după sistemul cel mai bun din trei jocuri. În cazul în care scorul la general este 1-1, meciul decisiv se joacă la Brașov.

Populare