România și Bulgaria se întâlnesc la finalul săptămânii în play-off-ul Grupei Mondiale 1 a Cupei Davis la tenis. Partida va avea loc în Sala Polivalentă din Craiova în perioada 31 ianuarie – 1 februarie.
Disputa va debuta vineri, de la 13.00, cu două meciuri de simplu (tragerea la sorţi a meciurilor va avea loc joi, de la ora 12.30, la Muzeul de Arta – Pavilion Brancuşi), apoi sâmbătă va continua cu meciul de dubu, de la ora 12:00, iar în funcție de rezultatul din acel moment, vor urma și celelelate două partide de simplu.
În cadrul unei conferinţe de presă realizată la Sala Polivalentă, căpitanul nejucător al României, Gabriel Trifu, a vorbit despre întâlnirea cu bulgarii. Acesta a declarat că nu va fi deloc ușor, având în vedere că jucătorii celor echipe sunt de nivel apropiat. De asemenea, Trifu își dorește o atmosferă la fel de frumoasă ca și la meciul cu China.
„Ne bucurăm să revenim la Craiova. Condiţiile sunt excelente, terenul este foarte bun. Am început să ne acomodăm cu suprafaţa de joc. Echipa este într-un spirit bun, îmi place cum îi simt. Ne aşteaptă o partidă dificilă. Cei din China aveau în componenţă un jucător din top 100 WTA, de aceea ne-au dat ceva probleme. Acum, jucătorii bulgari au cam acelaşi clasament ca şi ai noştri, deci va fi mult mai echilibrat. Rezultatul poate fi oricare în acest duel. Ei au avut şi victorii în ultima vreme, deci putem spune că se mişcă destul de bine. Aş spune că sunt ceva mai mari emoţii acum doar prin prisma faptului că suntem la acelaşi nivel cu Bulgaria. Cine se prezintă mai bine în weekend şi este mai în formă va câştiga. În ultimul meci cu China, jucătorul nostru, Cezar Creţu, a întâlnit un sportiv clasat pe locul 600, iar partida a fost extrem de strânsă. Noi ne bucurăm de această întâlnire şi sperăm ca această echipă să-şi creeze un nume şi să auzim doar de rezultate mari pe viitor. Fiecare meci de Cupă Davis îţi dă o încredere deosebită, personală, care te poate ajuta la turneele individuale. Noi vrem ca toţi cei selecţionaţi să-şi creeze un drum propriu şi să crească cât mai mult în clasamentul ATP. Pentru tragerea la soţi de joi nu avem anumite dorinţe. Vreau, totuşi, ca sportivii noştri să aibă încrederea necesară de a aduce victorii echipei. Vor conta foarte mult şi cei din public. Dacă ne aducem aminte de data trecută, în ultimul joc al lui Cezar, când a început să fie gălăgie mai multă şi presiune pe chinezi, totul a ieşit cum trebuia. Sperăm ca suporterii de aici să fie lângă noi şi să ne împingă de la spate“, a declarat Gabriel Trifu.
Valentin Dimov, căpitan nejucător al Bulgariei: „Toţi ne ajutăm între noi şi avem încredere că totul va fi bine”

Căpitan nejucător al echipei Bulgariei la doar 35 de ani, Valentin Dimov a vobit în cadrul conferinței de presă de astăzi despre atmosfera din rândul naționalei țării vecine și despre prietenia pe care o are mai mulți sportivi din România. Pentru el este o mândrie că este căpitanul echipei naționale.
„Mulţumim pentru primire, am găsit Craiova ca fiind un oraş foarte frumos, primitor. De asemenea, am făcut câteva antrenamente până acum în Sala Polivalentă şi ne simţim foarte bine aici. Suprafaţa de joc este excelentă şi mă bucur că avem echipa completă, ca să ne pregătim la capacitate maximă. Cu Dimitrov am vorbit mereu, dar de fiecare dată a refuzat convocarea. Sper ca într-o bună zi să revină și la Cupa Davis.
Este o onoare să fiu căpitanul echipei de Cupă Davis. Atmosfera în echipă este bună, toţi ne ajutăm între noi şi avem încredere că totul va fi bine. Ne bucurăm de prezenţa noastră aici şi putem spune că va fi o experienţă frumoasă. Vreau să menţionez că avem foarte mulţi prieteni din tenisul românesc. Am crescut împreună pe terenul de tenis, ne ştim bine cu Sorana Cîrstea, de exemplu şi ne face plăcere să fim în ţara lor“, a punctat şi Valentin Dimov.



































