joi, iunie 4, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

EURO 2024 – Echipa Națională | România se oprește în optimi la Euro

Parcursul României la Campionatul European se oprește în faza optimilor de finală, acolo unde a fost învinsă la München de Olanda, scor 3-0. 

Tricolorii au început energic partida de pe Allianz Arena și au avut o primă ocazie de a înscrie prin Dennis Man, al cărui șut a trecut milimetric peste poartă. Batavii au deschis scorul în minutul 20. După o acțiune a lui Cody Gakpo în flancul stâng, extrema de la Liverpool a trimis un șut puternic la colțul scurt, Niță fiind învins destul de ușor. De Vrij putea face 2-0 șase minute mai târziu,după ce a trimis balonul în plasa laterală exterioară cu o lovitură de cap, iar la cabine s-a intart cu 1-0 la pauză pentru olandezi.

Au fost peste noi după pauză

În minutul 58, De Vrij a nimerit bara, apoi am fost salvați de către VAR. Golul lui Gakpo a fost anulat pentru offsaid. A fost mereu pericol la poarta noastră, iar din lovitură liberă, Depay a fost aproape să găsească poarta românilor cu un șut puternic pe jos, în vreme ce nou intratul Micky van de Ven a dat mari emoții după ce execuția sa la colțul lung a trimis balonul foarte aproape de țintă.

Mihăilă a fost oprit eronat pentru un presupus fault al lui Alibec

Introdus pe teren în partea a doua a jocului, Valentin Mihăilă a scăpat pe contraatac, când Denis Alibec a recuperat un balon după un duel cu Denzel Dumfries, însă centralul Zwayer a fluierat lovitură liberă pentru olandezi, considerând că Alibec a ridicat prea sus piciorul și a fost joc periculos. Doar că intervenția atacantului nostru a fost una perfect regulamentară.

Am mai primit două goluri pe final

Golul doi al neerlandezilor avea să vină în minutele de final. După un duel Gakpo – Drăgușin în interiorul careului, extrema lui Liverpool a ținut mingea în joc și a pasat în fața porții, acolo unde Malen (83). În prelungiri, atacantul Borussiei Dortmund a luat o acțiune pe cont propriu și din interiorul careului l-a învins per Florin Niță.

România: Niță – Rațiu, Drăgușin, Burcă, Mogoș (38, Racovițan) – R. Marin, M.Marin (72, Cicâldău), Stanciu (88, Olaru) – Man, Drăguș (72, Mihăilă), Hagi (72, Alibec). Selecționer: Edi Iordănescu.

Olanda: Verbuggen – Dumfries, De Vrij, Van Dijk, Ake (69, Van de Ven) – Shouten (69, Veerman), Simons, Reinjders – Bergwijn (46, Malen), Depay (90+2, Blind), Gakpo (84, Weghorst). Selecționer: Ronald Koeman.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare