Stranieri | Dennis Man a marcat pentru Parma în meciul cu Brescia. „Cruciații”, în marș triumfal spre Serie A

0
134
FOTO: PARMA CALCIO

Parma a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 2-1, Brescia, în etapa a 29-a din Serie B. Dennis Man și Valentin Mihăilă au jucat încă din primul minut.

Oaspeții au marcat primii, în minutul 16, prin Jallow. Tot în prima repriză, Parma a beneficiat o lovitură de la 11 metri, scoasă de Mihăilă, dar ratată de Benedyczak – și la pauză s-a intrat cu scorul de 0-1.

Dennis Man a marcat după odihnă

Egalitatea s-a restabilit pe „Ennio Tardini” în minutul 51, grație reușitei lui Dennis Man. Internaționalul român a provitat de o gafă a unui apărător advers și l-a învins, fără prea mari probleme, pe portarul oaspeților. După această reușită, Man a ajuns la 11 goluri și 5 pase decisive pentru Parma, în cele 25 de partide jucate în Serie B.

Del Prato a marcat golul victorie în minutul 89, rezultat în urma căruia Parma ocupă fotoliul de lider în Serie B, cu 62 de puncte. De partea cealaltă, Brescia este pe locul 7, cu 38 de puncte.

VIDEO – Rezumatul partidei

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.