România U21 a remizat în deplasarea cu Elveția U21, scor 2-2, în runda cu numărul 5 a grupei E preliminare pentru Euro 2025. Naționala lui Pancu a condus până pe final, gazdele au reușit să egaleze în minutul 88.
Chiar dacă au ratat ocazia de a termina pe primul loc în Grupa E la finalul lui 2023, elevii lui Daniel Pancu se mențin în continuare pe o poziție care îi poate duce la Euro U21 din 2025.
Deschiderea de scor a venit destul de repede, în minutul 11, în urma unei combinații între Louis Munteanu și Rareș Ilie, cel din urmă, jucător care evoluează chiar în Elveția, la Lausanne, a marcat cu un șut plasat din marginea careului, ajutat fiind și de o ușoară deviere a apărătorilor elvețieni.
Gazdele aveau să egaleze în minutul 23, marcator fiind tot un jucător de la Lausanne. Alvyn Sanches a profitat de o dezorganizare în apărarea tricolorilor și a făcut 1-1. Tricolorii nu a acuzat șocul, iar Grameni, servit excelent de Vulturar, a marcat pentru 2-1.
În minutele de final, elvețienii au egalat prin Dos Santos, jucător intrat pe teren în partea secundă.
În urma acestui rezultat, România U21 acumulează 10 puncte din primele 5 etape, fiind la o lungime distanță de liderul Elveția.
Următorul meci al tricolorilor mici este programat pe 26 martie 2024, în deplasare, cu Armenia.
ELVEȚIA U21: Loretz – Stergiou, (Ottiger, 59), Amenda, Bichsel (Muci, 86),Athekame – Sanchez, Omeragic, Surdez (Dos Santos, 72), Rieder – Fink, Villiger (Krasniqi, 72).
Selecționer: Sascha Stauch.
ROMÂNIA U21: Sava – Pantea, Ignat, M. Ilie, Borza – Vulturar, Akdag, Grameni (Mazilu, 86) – Corbu, L. Munteanu (Blănuță, 86), R. Ilie.
Selecționer: Daniel Pancu.