Echipa de handbal feminin SCM Universitatea Craiova joacă pe terenul formației Măgura Cisnădie, sâmbătă, în cadrul etapei cu numărul 10 din Liga Florilor. Startul partidei este programat de la ora 18:00.
Formația pregătită de Bogdan Burcea merge în județul Sibiu doar cu gândul la cele trei puncte puse în joc și consolidarea locului secund în clasament. Craiova are 22 de puncte și victorii pe linie în meciurile disputate în deplasare din acest sezon. De partea cealaltă, Măgura se află în prezent pe locul 9, cu doar 11 puncte la activ.
Antrenorul secund al Craiovei, Florentina Stanciu a prefaţat, pe scurt, întâlnirea cu Cisnădie, de sâmbătă. Aceasta a declarat că echipa este pregătită de joc și consideră că disciplina din cadrul echipei sale poate fi un atuu important în obţinerea unei noi victorii.
„Moralul echipei este foarte bun. Cele trei puncte cu Zalău au venit la momentul oportun şi sper ca spiritul bun al echipei să se menţină şi la următoarele meciuri. Urmează pentru noi o deplasare dificilă, la Cisnădie, însă suntem pregătite de joc. Normal că orice meci este greu, având în vedere obiectivul pe care-l avem de îndeplinit. Mergem la Cisnădie conştiente de importanţa celor trei puncte şi ca să facem un joc bun. Avem o echipă disciplinată, care respectă toate regulile impuse de staff-ul tehnic. Avem o echipă profesionistă şi facem faţă cu brio fiecărui meci în parte“, a declarat Florentina Stanciu.
Partida va fi arbitrată de Ionuț ifrim și Ovidiu Ilisei (ambii din Piatra Neamț), iar observator din partea Federației Române de Handbal a fost delegat Victor Sichigea (Rm.Vâlcea).
LIGA FLORILOR – ETAPA 10
Miercuri, 8 noiembrie
Dunăra Brăila – Gloria Bistriţa 26-27 (14-12)
Rapid București – Gloria Buzău 31-23 (12-10)
Sâmbătă, 11 noiembrie
16:00 Corona Braşov – HC Zalău
17:30 Dacia Mioveni – SCM Rm.Vâlcea (PRO ARENA)
18:00 Minaur Baia Mare – CSM Tg.Jiu
18:00 Măgura Cisnădie – SCM UNIVERSITATEA CRAIOVA
Miercuri, 14 noiembrie
17:00 CSM București – CSU Știința București