Campionatul național de volei masculin Divizia A 1 a ajuns la etapa cu numărul 3. Runda se deschide vineri, cu meciul dintre Dinamo București și Universitatea Cluj. Celelalte partide sunt programate sâmbătă.
SCM Universitatea Craiova joacă în Polivalentă cu Explorări Baia Mare. Meciul este programat de la ora 16:30 și va fi condus de o brigadă formată din Mihai Coman și Florin Dragomir (ambii din București), iar observator din partea Federației Române de Volei a fost delegat Florin Dimachi (Galați).
Trupa lui Dănuț Pascu are două victorii la activ, în vreme ce maramureșenii vin în Bănie după două înfrângeri în debutul acestui sezon. Craiova a câștigat în decisiv meciul de acasă cu Brașov (3-2), apoi alb-albaștrii și-au reglat relațiile de joc în deplasarea de la Timișoara (3-0). Baia Mare a pierdut meciul de debut (0-3) cu Dinamo, iar în runda a doua a smuls un punct cu CSM Constanța, scor 2-3.
DIVIZIA A 1 – ETAPA 3
Vineri, 27 octombrie
18:00 Dinamo București – U Cluj
Sâmbătă, 28 octombrie
16:30 SCM Universitatea Craiova – Explorări Baia Mare
17:00 Arcada Galați – Steaua București
17:00 CSM Constanța – SCM Zalău
17:00 Rapid București – Corona Brașov
18:00 Unirea Dej – CSU UV Timișoara
CLASAMENT
