Baschetbaliștii de la SCM Universitatea Craiova au fost la doar cinci minute de a obține a doua victorie pe terenul formației CSO Voluntari, în sferturile de finală ale Ligii Naționale. Sfertul al patrulea s-a dovedit însă unul dificil pentru elevii lui Tudor Costescu, iar ilfovenii s-au impus cu 95-86, egalând astfel scorul general al seriei, 1-1.
Debutul partidei a fost echilibrat, cu ambele echipe alternând la conducere. Craiova a încheiat primul sfert în avantaj, 25-24. Alb-albaștrii s-au desprins la șase puncte în prima repriză, însă gazdele au revenit, au preluat conducerea, iar la pauza mare tabela indica un avantaj minim pentru Voluntari, 46-44.
După reluare, jocul s-a menținut strâns. Ilfovenii au avut un avans de șapte puncte la jumătatea sfertului al treilea, dar finalul perioadei a aparținut oltenilor, care au intrat în ultimul act în avantaj, 67-65. Ultimul sfert a fost decis însă în ultimele minute, când Voluntari a reușit un run de 7-0, s-a desprins la o diferență de două cifre și a gestionat eficient finalul de meci.
Ish Leggett a fost cel mai bun marcator al Craiovei, cu 24 de puncte, în timp ce Kenneth Smith a contribuit cu 13 puncte.
Seria se mută acum la Craiova. Meciul al treilea va avea loc vineri, 1 mai, de la ora 19:00, iar partida a patra este programată duminică, 3 mai, de la ora 18:00, ambele în Sala Polivalentă.

