Dănuț Pascu a prefațat în cadrul unei conferințe de presă meciul cu Arcada Galați din Supercupa României – primul meci al sezonului voleibalistic din România.
Antrenorul Craiovei este conştient că echipa sa porneşte cu şansa a doua, însă promite că echipa va da tot ce are mai bun pentru a produce din nou supriza.
„Avem lupta pentru un trofeu, iar ambele echipe îşi doresc triumful. Trebuie să recunoaştem că va fi un meci crâncen, dificil, care se va juca în condiţii speciale. Mă refer că atât noi, care am avut probleme cu accidentările şi cu întârzierile jucătorilor, cât şi cei de la Galaţi, suntem la început de pregătire. Din acest punct de vedere putem spune că jocul este deschis oricărui rezultat. Privind mai realist, Galaţiul a transferat jucători de calitate, este campioana României şi porneşte cu prima şansă. Au un antrenor care pregăteşte bine echipa şi foloseşte tactici de joc excelente. Şi eu şi antrenorul de la Galaţi vom face o tactică potrivită pentru acest joc, dar nu cred că această parte va decide rezultatul final. Eu trebuie să fac tot posibilul să mă adaptez cât mai repede la cerinţele jocului. Rezultatul va depinde de ce se va întâmpla pe teren, de cum se vor adapta jucătorii la competiţie. Noi suntem în întârziere cu pregătirea, nu avem o stare competiţională foarte bună. Asta este realitatea, dar nu înseamnă că jucătorii nu vor face tot posibilul să câştige. Nu mă gândesc la cum mi-ar sta cu trofeul în vitrină.”
Robert Călin își dorește un nou trofeul cu trupa din Bănie
Robert Călin se așteaptă la un meci dificil, își cunoaște adversara, la fel de bine și pe antrenorul acesteia (alături de care a ocupat locul 7 la Campionatul European).
„Va fi un meci dificil, aşa cum ne-am aşteptat de fiecare dată când am jucat cu Arcada. Cunoaştem cum lucrează antrenorul de la Galaţi şi ştiu că va face o pregătire excelentă înaintea partidei de sâmbătă. Pornim cu a doua şansă în acest duel, dar noi avem încredere că putem da calculele peste cap. De la Galaţi îi ştim bine pe toţi jucătorii de anul trecut. Au adus câteva noutăţi, iar noi încercăm cât mai repede posibil să-i cunoaştem, să vedem ce pot, ca să fim 100% pregătiţi la ora meciului. Va conta mult cum ne vom prezenta. Este startul de sezon, nu cred că s-au omogenizat prea bine echipele, dar rămâne de văzut ce va fi pe teren. Ar fi ceva extraordinar pentru voleiul craiovean să aducem şi Supercupa în Bănie.”
Sergiu Stancu: ”Craiova ne-a bătut în Cupă, acum șansele sunt 50-50!”
La partida din Supercupă, contra Craiovei, Arcada nu-i va putea folosi pe falsul finlandez Aaro Nikula, pe liberoul sloven Toman Urban și pe ridicătorul iranian Javad Karimisouchelmaei. ”Sunt angrenați cu echipele lor naționale, dar nu suntem numai noi în această situație”, declară Sergiu Stancu.
„Începem sezonul abrupt, cu un trofeu. Dacă vom câștiga, e bine, dacă nu, nu va mai fi la fel. Nu am avut vacanță, dar a meritat! Acum am revenit la echipa de club, că aceasta e menirea noastră, a tehnicienilor care antrenăm pe două fronturi. Craiova e o echipă foarte bună, a făcut câteva transferuri excelente, și mă refer aici la cubanezul Jimenez, campion în Grecia și Spania, fost component al naționalei, la argentinianul Finoli. Plus mai sunt componenții naționalei României, Diaconescu și Călin. Craiova ne-a luat Cupa României sezonul trecut, totul este deschis, de aceea spun că șansele sunt 50-50 la sută. Suntem bucuroși că jucăm meciul de inaugurare, într-o sală nouă. E foarte bine pentru voleiul românesc că la Blaj s-a construit o astfel de sală. Felicitări celor care au contribuit la acest lucru“, a punctat Sergiu Stancu, pentru FRVolei.
La partida din Supercupă, contra Craiovei, Arcada nu-i va putea folosi pe falsul finlandez Aaro Nikula, pe liberoul sloven Toman Urban și pe ridicătorul iranian Javad Karimisouchelmaei. ”Sunt angrenați cu echipele lor naționale, dar nu suntem numai noi în această situație”, declară Sergiu Stancu.