duminică, mai 3, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

LNBM | SCM U Craiova o întâlnește mâine pe CSU Sibiu. Meciul se vede la TV

SCM Universitatea Craiova are parte de un nou meci important în Liga Națională de baschet. Alb-albaștrii o înfruntă vineri, în deplasare, pe BC CSU Sibiu, într-un joc programat la ora 18:00. Partida din Sala Transilvania va fi transmisă în direct pe Digi Sport 4 și Prima Sport 3.

Baschetbaliștii antrenați de Vitaly Stepanovski vor să continue șirul rezultatelor pozitive din campionat și dau piept cu o formație care nu are cel mai bun sezon competițional. Craiova are 7-5 la general și merge pe malul Cibinului de pe locul 4 în Conferința A. De partea cealaltă, ardelenii au o serie de trei eșecuri în campionat, care i-au adus la un bilanț de 6 victorii și 7 înfrângeri.

În tur, în Bănie, craiovenii s-au impus cu scor de 97-72, aceasta fiind cea mai categorică victorie din sezonul actual al LNBM, dar și cea mai severă înfrângere pentru gruparea sibiană.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare