LNBM | Victorie muncită contra lui FC Argeș

0
229

Etapa a 13-a a fost cu noroc pentru baschetbaliștii de la SCM Universitatea Craiova – victorie în confruntarea cu FC Argeș în Liga Națională – Conferința A, scor 68-62.

Craiova vine la 7-5 la general, în vreme ce FC Argeș ajunge la un bilanț de 5-6.

Craiovenii au fost mereu în față în prima parte a întâlnirii și au terminat în avantaj primele 10 minute de joc cu scorul de 25-16. Băieții lui Vitaly Stepanovski și-au mărit diferența în cea de a doua secvență a meciului (42-29), însă oaspeții au avut un final de sfert mai bun, astfel că la pauza mare a fost 42-34 pentru Craiova.

Argeșenii au trecut în avantaj în debutul cele de a doua reprize (49-50), pentru puțin timp însă, pentru că alb-albaștrii au revenit pe tabelă și înaintea ultimelor zece minute de joc aveau un ecart de 6 puncte (56-50). Ultima parte a meciului a stat sub semnul echilibrului, cu echipa craioveană în permanență la conducere, scorul final fiind de 68-62.

Dimitrije Nikolic a terminat meciul cu 13 puncte și 5 recuperări, Topias Palmi a pus și el pe tabelă 13 puncte, iar Milvoje Mijovic a totalizat 10 puncte și 6 recuperări.

Pentruu SCM Universitatea Craiova urmează meciul de marți, 10 ianuarie (ora 20:00), din Germania, contra formației Niners Chemnitz, din FIBA Europe Cup.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.