LNBM | Craiova trece de Tg.Mureș după o repriză de prelungiri

0
248

„Exilată” pentru un meci în Sala „Ion Constantinescu”, echipa de baschet masculin SCM Universitatea Craiova a câștigat cu scorul de 90-86, după o repriză de prelungiri, meciul cu CSM Tg.Mureș, contând pentru runda cu numărul 11 din Liga Națională – Conferința A.

Oaspeții au fost mai inspirați și au condus în prima parte a meciului cu 17-11, însă finalul a aparținut alb-albaștrilor, astfel că după primele 10 minute de joc scorul a fost egal, 17-17. Craiova a trecut în avantaj în sfertul al doilea (24-21), dar mureșenii au replicat și se aflau în avantaj la pauza mare de 7 puncte – 40-33.

Tg.Mureș s-a desprins la 14 puncte diferență în debutul celei de a doua reprize (49-35). Craiova a redus din ecartul de pe tabelă, iar în cele din urmă, înaintea ultimului sfert, vizitatorii conduceau cu 56-51. Ultimul parțial al întâlnirii i-a adus pe băieții lui Vitaly Stepanovski în avantaj, însă oaspeții au lovit la ultima fază și meciul s-a dus în over time (74-74).

În prelungiri, gruparea din Bănie s-a aflat în permanență la conducere și s-a impus cu 90-86.

Giordan Watson a totalizat 27 de puncte și 8 pase decisive. Topias Palmi a terminat cu 21 de puncte, iar Dimitrije Nikolic a adăugat 16 puncte și 6 recuperări.

SCM Universitatea Craiova urmează să joace pe terenul celor de la Cholet la mijlocul săptămânii în Europe Cup. În LNBM, craiovenii vor juca după Crăciun, la Cluj-Napoca (27 decembrie – ora 16:00, Digi Sport).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.