Baschetbaliștii de la SCM Universitatea Craiova întâlnesc CSO Voluntari, miercuri, de la ora 20:00, în etapa a 4-a din grupele FIBA Europe Cup.
Meciul se va disputa în Sala „Olimpia” din Ploiești.
Partida a fost prefață de Vitaly Stepanovski, într-o declarație oferită pentru pagina de Facebook a clubului din Bănie.
„Voluntari este un adversar foarte puternic. Au un vestiar cu jucători valoroși, dar și un staff tehnic puternic. Au avut mai multe schimbări în echipă, au semnat jucători cu experiență mare în spate, care știe să joace sub presiune. Așa cum am spus mereu, trebuie să ne focusăm pe noi și pe jocul pe care o să-l practicăm. Trebuie să respectăm planul tactic cu strictețe, să urmăm ceea ce am lucrat în defensivă și în atac. Să fim concentrați atât cât putem pe întreaga durată a reprizelor. O defensivă puternică și energia noastră vor fi cheile pentru un rezultat pozitiv și vom da totul pentru a-l obține. ”