Volei: SCMU Craiova întâlnește Suceava în etapa a 3-a din DA1. Dănuț Pascu a prefațat meciul cu moldovenii

0
175

Voleibaliştii de la SCM Universitatea Craiova primesc sâmbătă, de la ora 18:00, vizita formației CSM Suceava, într-un meci care contează pentru runda cu numărul 3 din campionatul național Divizia A1.

În cadrul unei conferinţe de presă, Dănuț Pascu a vorbit despre duelul cu moldovenii, dar și despre partida pierdută la Steaua (2-3, în runda precendetă).

„Suceava va veni la Craiova să joace cel mai bun joc al ei. Este o echipă cu aspirații înalte pe viitor. Încerc să mobilizez jucătorii pe ideea de a face un meci bun, de a respecta sarcinile tactice, iar individual – fiecare jucător să facă cât mai puține greșeli. Echipa are încă probleme de omogenitate, încă există fluctuații în joc, dar sunt convins că le vom rezolva pe viitor.”

„Nu sunt supărat pe rezultatul de la Steaua, este un punct câștigat până la urmă. Steaua este o echipă foarte bună și puține echipe vor lua puncte acolo.”

Jocul dintre SCMU Craiova și CSM Suceava va fi arbitrat de o brigadă formată din Cosmin Tudorache și Florin Barbu, iar observator din partea Federației Române de Volei a fost delegat Traian Marinescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.