Mirko Pigliacelli a participat la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu fanii Universității Craiova, pe pagina de Facebook a clubului din Bănie.
Portarul italian al Universității Craiova a dezvăluit că în curând va obține un pașaport românesc și speră să fie convocat la naționala condusă de Edi Iordănescu.
Ce îți place să faci în timpul liber?
– Îmi place să merg la pescuit. Îmi place foarte mult, mă relaxează. Stau cu prietenii. Deci, pescuitul.
Pe cine ai idolatrizat în copilărie și cu cine te-ai asemăna ca portar din tot fotbalul mondial?
– Când eram copil portarii mei preferați erau mereu Iker Casillas și Angelo Peruzzi, de la Lazio.
Ți-ai dori să te retragi la Craiova, să ai un meci special de retragere pe „Ion Oblemenco”?
– Cred că dacă se va întâmpla va fi ceva foarte frumos. Îmi doresc acest lucru.
Cu fanii cărei echipe din Italia i-ai putea compara pe suporterii Universității?
– Sincer, fanii noștri au ceva special. Nu pot face o comparație. Fiecare echipă are suporterii ei, dar ai noștri sunt ceva incredibil. Dar dacă trebuie să fac o comparație, eu spun că seamănă din Italia cu galeria lui Napoli.
Îți dorești un pașaport de Oltenia? Să ai dublă cetățenie?
– Da, m-am gândit. Deja am vorbit pentru lucrul acesta. O vom face. În iunie cred că îmi voi lua cetățenia. Și sper, cu pașaportul, să am și eu o șansă la echipa națională.