SCM Craiova și HC Zalău se întâlnesc miercuri dimineața, de la ora 11.00, într-un meci contând pentru etaapa cu numărul 4 din Liga Florilor.
Formația antrenată de Bogdan Burcea vine după victoria de Deva, 23-20. De partea cealaltă, Zalăul a câștigat etapa precedentă în noua Sala Polivalentă din Mioveni, scor 18-16.
Craiova este pe locul 4 cu 7 puncte, în vreme ce gruparea pregătită de Gheorghe Tadici ocupă înaintea acestei runde locul 6, cu 6 puncte.
Costin Dumitrescu, antreorul secund al SCM Craiova, preconizează un meci în care ambele echipe vor lupta pentru fiecare minge și pentru toate punctele puse în joc: ”Ca întotdeauna meciurile cu echipa din Zalău sunt meciuri foarte importante, atât din punct de vedere al punctelor, pentru că nu este ușor de obținut puncte împotriva acestei echipe, cât și a faptului că Zalăul a fost și este o echipă puternică. O echipă caracterizată printr-un joc foarte încrâncenat și foarte activă în teren. Gândul nostru este îndreptat, ca întotdeauna, către victorie. Va fi un joc foarte disputat, aprig, pe care ni-l dorim să-l tranșăm în favoarea noastră. Așteptăm și invităm suporterii să fie alături de noi, chiar dacă ora nu este cea mai potrivită, pentru că echipa are nevoie de sprijinul fanilor.”
Cristiana Nica, fost căpitan al echipei sălăjene, a declarat că echipa este concentrată pe obținerea celor 3 puncte în jocul de mâine.
„Ne așteaptă un meci dificil cu o echipă tânără, bătăioasă, un grup care se luptă pentru fiecare minge până la ultima fază. Noi să fim concentrate pe toată durata partidei și să tratăm foarte serios pentru a lua toate cele 3 puncte. Noi suntem încrezătoare, atmosfera este bună și ne dorim victoria pe fondul unui joc foarte bun.”
Partida dintre SCM Craiova și HC Zalău va fi arbitrată de o brigadă formată din Sebastian Mârza și Cristian Nedelea din Cluj, iar observator din partea FRH a fost delegat Gabriela Covaci (București).