Miercuri s-au disputat primele meciuri din etapa cu numărul 31 din campionatul de fotbal al Spaniei – La Liga.

FOTO: REAL MADRID CF

Real Madrid îşi continuă cursa pentru un titlu. Trupa lui Zidane a câștigat cu 3-0 la Cadiz și a egalat la puncte rivala din oraș. Toate golurile s-au marcat în prima repriză.

Karim Benzema a semnat o dublă pe Ramón de Carranza în minutele 30 şi 40 şi i-a oferit pasa de gol lui Odriozola, la reuşita din minutul 33.

Sevilla s-a înscris în lupta pentru titlu, formația antrenată de Julen Lopetegui a câștigat la Levante, scor 1-0.

Youssef En Nesyri a driblat tot ce a întâlnit în cale, inclusiv pe portarul Cardenas, și a înscris în poarta goală (53). Andaluzii au venit la trei puncte de lider și și-au asigurat matematic locul de Champions League.

Osasuna pare scăpată de retrogradare după victoria cu Valencia, scor 3-1.

Martinez Calvo a deschis scorul pentru gazde în minutul 13, Gameiro a reuşit să egaleze în minutul 30, iar peste două minute gazdele au revenit în avantaj, Jonathan Calleri a marcat pentru 2-1 (32).

În partea a doua, Osasuna a beneficiat de două lovituri de la 11 m în decurs de câteva minute. Roberto Torres l-a ratat pe primul, dar și-a luat revanșa a doua oară și a stabilit scorul final (62).

Aflată în subsolul clasamentului, Alaves a câștigat meciul disputat pe teren propriu cu Villarreal, scor 2-1, iar echipa pregătită de Javier Calleja a sărit din zona roșie.

Joselu a marcat în minutul 17 unicul gol al primei reprize. Paco Alcacer a egalat în minutul 50, însă gazdele au dat lovitura cu 10 minute înainte de final  Edgar Mendez a fructificat pasa excelentă primită de la Joselu.

Într-un meci al echipelor aflate în zona retrogradării, Elche și Valladolid au terminat la egalitate, scor 1-1.

Gazdele au trecut în avantaj grație golului marcat de Fidel în minutul 22, oaspeții au plecat cu un punct cu golul marcat în minutul 86 de Lucas Olaza.

Într-un alt meci jucat miercuri seara, Betis Sevilla – Athletic Bilbao 0-0.

Astăzi se dispută următoarele partide:

20:00 Atletico Madrid – Huesca (Digi Sport 3, Telekom Sport 2, Look Sport 2)
22:00 Granada – Eibar (Look Sport 3)
22:00 Real Sociedad – Celta Vigo (Digi Sport 3, Telekom Sport 4, Look Sport 2)
23:00 Barcelona – Getafe (Digi Sport 1, Telekom Sport 2, Look Sport +)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.