Vineri s-au disputat primele două partide din etapa cu numărul 27 din campionatul de fotbal al Italiei. Lazio și Atalanta, echipe care vor evolua săptămâna viitoare în optimile UEFA Champions League, au obținut victorii pe teren propriu.
Lazio s-a impus, cu emoții, în fața ultimei clasate, Crotone, scor 3-2, într-un meci în care Ștefan Radu a dat o pasă de gol și a contribuit și la al doilea gol al gazdelor. Fundașul român a jucat până în minutul 83.
Lazio a condus de două ori, dar de fiecare dată, surprinzător, cei de la Crotone au egalat. Milinkovic-Savic a deschis scorul în minutul 14, după o pasă primită de la Ștefan Radu, revenit la echipă după o accidentare. Simy, de la oaspeți, a egalat 15 minute mai târziu. Totuși, gazdele intră în avantaj la cabine, după reușita lui Luis Alberto, din minutul 39, fază la care a contribuit și Radu.
Începutul reprizei secunde le-a aparținut oaspeților, care au egalat din în minutul 50, prin același Simy, de data aceasta dintr-o lovitură de la 11 m. Lazio s-a întrebuințat serios și a marcat golul victoriei de-abia în minutul 84, prin Caicedo, cel care intrase în teren de puțin timp.
Denis Drăguș nu a fost în lotul oaspeților.
În al doilea meci al zilei din Italia, Atalanta a trecut de Spezia, scor 3-1, după ce la pauză scorul a fost egal – 0-0.
Pasalic a deschis scorul pentru bergamasci în minutul 53, iar peste două Muriel a dublat avantajul gazdelor. Pasalic a securizat victoria, marcând al treilea gol în minutul 73. Picolli, în minutul 81, a redus din diferență, însă victoria gazdelor nu a fost pusă niciun moment sub semnul întrebării.
Trei partide se joacă astăzi în Italia:
16.00 Sassuolo – Verona
19.00 Benevento – Fiorentina (Look Sport 3)
21.45 Genoa – Udinese (Digi Sport 4, Telekom Sport 4, Look Sport 3)