Juventus a câștigat cu scorul de 2-0 meciul disputat pe teren propriu cu Roma, sâmbătă seara, în derby-ul etapei a 21-a din Serie A.
Cristiano Ronaldo a prins un șut de excepție de la marginea careului și a deschis scorul în minutul 13. S-a făcut 2-0 pentru Juve în minutul 70. Ibanez a încercat să respingă o centrare a lui Kulusevski, dar și-a trimis mingea în propria poartă.
A fost o primă repriză nebună la Bergamo. Atalanta a avut 3-0 în meciul cu Torino, dar la cabine s-a intrat cu scorul de 3-2. „Toro” a reușit chiar să restabilească egalitatea în repriza a doua și să plece neînvinsă de pe „Gewiss Stadium”.
S-a marcat pentru prima dată în minutul 15. Josip Ilicic a fost lansat în adâncime și a înscris la colțul scurt. A fost nevoie de arbitraj video pentru validarea golului. Peste alte patru minute a marcat pentru Atalanta și Gosens. Apoi a înscris și Muriel, care a profitat de o respingere greșită a lui Sirigu, și a îndeplinit o simplă formalitate (21). Belotti a ratat o lovitură de la 11 m, dar mingea respinsă de Gollini a sărit tot la căpitanul lui „Toro” și acesta a redus din diferență (41), iar Bremer a împins mingea în poartă, în minutul 45+1, după o fază prelungită a torinezilor.
Bonazzoli a egalat cu 6 minute înainte de final. Intrat pe teren în minutul 81, jucătorul lui Torino a reluat cu capul o centrare venită după o lovitură liberă executată din zonă centrală.
Spezia a învins pe terenul lui Sassuolo cu scorul de 2-1, echipă la care Vlad Chiricheș a fost doar rezervă.
Francesco Caputo a deschis scorul în minutul 25, iar Martin Erlic a egalat pentru oaspeți în minutul 39. Sassuolo a mai trimis o dată în plasă, însă reușita lui Filip Djuricic a fost anulată după consultarea arbitrajului video.
Golul victoriei a venit de la Emmanuel Gyasi, cu 12 minute înainte de ultimul fluier.
Genoa a trecut cu 2-1 de Napoli, în ultimul meci al zilei de sâmbătă din Italia.
Vetereanul Goran Pandev a profitat de o eroare în apărarea napoletană și a deschis scorul în minutul 11. Același Pandev a ridicat scorul la 2-0 în minutul 26. Nord-macedoneanul a înscris cu un șut din interiorul careului. Matteo Politano a redus din diferență cu 10 minute înainte de final. Pasa decisivă a venit de la un adversar.
Duminică sunt programate jocurile:
13:30 Benevento – Sampdoria (Digi Sport 4, Telekom Sport 4, Look Sport 3)
16:00 AC Milan – Crotone (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport 3)
16:00 Udinese – Verona (Digi Sport 4, Telekom Sport 4)
19:00 Parma – Bologna (Digi Sport 2, Telekom Sport 4, Look Sport 2)
21:45 Lazio – Cagliari (Digi Sport 4, Telekom Sport 4, Look Sport 2)