Milan, Juventus și Inter au jucat sâmbătă și toate au câștigat. Diferența dintre cele trei echipe se menține la fel ca și înainte acestei etape.

FOTO: AC Milan

AC Milan a plecat cu toate punctele de la Bologna. Echipa antrenată de Stefano Pioli s-a impus cu scorul de 2-1.

Skorupski a respins o lovitură de la 11 m executată de Ibrahimovic, însă pe fază a fost Ante Rebic și Milan a intrat în avantaj pe “Renato Dall’Ara (27).

Rossonerii au primit o lovitură de la 11 m și în partea secundă. A bătut Kessie și a transformat cu siguranță (55). Gazdele au redus din diferență cu 9 minute înainte de final, grație reușitei lui Andrea Poli, însă nu au mai avut puterea să restabilească și egalitatea pe tabela de marcaj.

Juventus s-a impus cu 2-0, sâmbătă seară, în deplasare, în fața celor de la Sampdoria, și trupa lui Pirlo se menține la șapte puncte în spatele lui Milan.

A fost 0-1 la pauză. Federico Chiesa a deschis scorul pentru torinezi după o pasă primită de la Alvaro Morata (20). În minutul 90+1, Juan Cuadrado i-a pasat lui Aaron Ramsey, care a înscris cu o finalizare simplă şi a rispit orice emoţii  pentru oaspeţi.

Inter a învins fără probleme pe Benevento, scor 4-0, în ultimul meci al zilei de sâmbătă din etapa a 20-a din Serie A.

Inter a deschis scorul repede, în minutul 7, Riccardo Improta a deviat în propria poartă o lovitură liberă venită de pe partea dreaptă de la Eriksen. Gazdele și-au mai creat ocazii la poarta lui Montipo, însă scorul a rămas neschmbat până la pauză.

Lautaro Martinez a dublat avantajul lui Inter in minutul 57, cu un șut pe jos, la colțul scurt. A înscris și Romelu Lukaku, după o gafă a portarului oaspeților, în minutul 67. Apoi belgianul a făcut “dubla” cu un șut din zona punctului de pedeapsă (78).

Duminică se joacă umrătoarele meciuri din etapa a 20-a din Serie A:

13.30 Spezia – Udinese (Digi Sport2, Telekom Sport 2, Look Sport 2)
16.00 Atalanta – Lazio (Digi Sport 1, Telekom Sport 1, Look Sport +)
16.00 Cagliari – Sassuolo (Digi Sport 3, Telekom Sport 2, Look Sport)
16.00 Crotone – Genoa
19.00 Napoli – Parma (Digi Sport 3, Telekom Sport 2, Look Sport)
21.45 AS Roma – Verona (Digi Sport 3, Telekom Sport 4, Look Sport 2)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.