Bayer Leverkusen a câştigat cu scorul de 2-1, pe teren propriu, contra celor de la Borussia Dortmund, în derby-ul etapei a 17-a (ultima a turului) din campionatul de fotbal al Germaniei.

FOTO: Bayer 04 Leverkusen

Moussa Diaby a deschis scorul în minutul 14, iar Dortmund a replicat în partea a doua a jocului, prin fostul jucător al „aspirinelor” – Julian Brandt, care a restabilit egalitatea, din pasa lui Guerreiro (67). Tot Brandt a avut șansa să facă „dubla”, dar cei care au înscris până la final au fost tot gazdele. Florian Wirtz a înscris cu un șut din marginea careului.

Borussia Mönchengladbach a învins în meciul disputat pe teren propriu cu Werder Bremen.

Nico Elvedi a înscris în minutul 66 unicul gol al întâlnirii. Fundașul elvețian a reluat cu capul o centrare venită dintr-o lovitură liberă trimisă de Laszlo Benes.

Hoffenheim a făcut spectacol Berlin. Hertha a ratat un penalty la 0-0 prin Krzysztof Piatek (12), apoi oaspeții s-au dezlănțuit și au marcat de trei ori.

Sebastian Rudy a deschis scorul în minutul 33, apoi Adrej Kramaric a realizat „dubla” în repriza secundă. Croatul a marcat în minutele 68 și 88.

Wolfsburg a bătut pe Mainz, cu sorul de 2-0, chiar pe terenul adversarei.

Bartosz Bialek a deschis scorul pentru lupi, în minutul 65. Scorul final a fost stabilit de  Wout Weghorst (79).

Miercuri se dispută restul etapei a 17-a din Bundesliga:

19.30 Schalke – FC Köln (Digi Sport 3, Look Sport +)
21.30 Augsburg – Bayern München (Digi Sport 1, Look Sport 2)
21.30 Arminia Bielefeld – VfB Stuttgart
21.30 Freiburg – Frankfurt
21.30 RB Leipzig – Union Berlin (Look Sport 3)

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.