miercuri, aprilie 29, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Baschet: SCM U Craiova a câștigat disputa cu Steaua București

SCM Universitate Craiova a câștigat meciul jucat în compania formației Steaua București, scor 89-75, contând pentru turneul 5 al Ligii Naționale de Baschet Masculin, desfășurat în Sala Polivalentă din Cluj-Napoca.

Meciul de baschet SCM U Craiova – Steaua București, LNBM, turneul 5 / FOTO: ActionFoto.ro – Mircea Roșca

 

Craiova vine la 5-3 la general, în vreme ce Steaua a ajuns la 4 victorii și trei înfrângeri.

Prima repriză a fost echilibrată, cu ambele echipe aflate la conducere, dar trupa lui Todorov a gestionat mai bine finalul celui de-al doilea sfert, astfel că la pauza mare s-a intrat cu scorul de 40-34 pentru gruparea din Bănie.

Alb-albaștrii au început tare partea a doua a jocului și s-au desprins la 20 de puncte avans (61-41), iar înaintea ultimele zece minute de joc aveau un ecart de 18 puncte, 68-50. Steliștii au mai redus din handicap în sfertul decisiv, insuficeint însă pentru a întoarce soarta confruntării.

Mate Vucic a terminat în double-double, cu 14 puncte și 12 recuperări, Dragoș Diculescu a totalizat 23 de puncte, Goran Filipovic a adăugat 22 de puncte și 8 pase decisive, Payton Henson a terminat cu 13 puncte și 6 recuperări. Mo Pratt a fost si el aproape de double-double, americanul a terminat meciul cu 9 puncte și 11 pase decisive. A mai punctat și Dino Cinac – 8 puncte.

Statistic, Craiova a avut medii de  57 % (20/35) la aruncările din interiorul semicercului, 37 % (11/29) de la distanță și 76 % (16/21) de la linia de libere.

SCM Universitatea Craiova va juca mâine seara, de la ora 19.30, împotriva formației gazdă, U BT Cluj-Napoca.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare