VIDEO Liga 1: Mihai Căpățână: „Visez la acest moment de când am debutat în Liga 1”

0
778
FOTO: UNIVERSITATEA CRAIOVA

Sosit la finalul perioadei de mercato, olteanul Mihai Căpățână și-a îndeplinit visul de a juca la Universitatea Craiova, după ce a semant cu gruparea pregătită de Cristiano Bergodi.

FOTO: UNIVERSITATEA CRAIOVA

„Personal, mă bucur foarte mult că am ajuns aici. Visez la acest moment de când am debutat în Liga 1. Am venit cu gânduri mărețe, așa cum își dorește toată lumea, să câștigăm titlul și Cupa României în acest an, pentru că Universitatea Craiova merită acest lucru, pentru ceea ce se întâmplă aici și pentru acești suporteri  minunați pe care îi avem și chiar îmi doresc să reușim acest lucru. Băieții m-au primit foarte bine,  este un grup foarte bun aici, prietenos. M-au primit extraordinar, chiar nu mă așteptam. Antrenamentele sunt foarte bune, cu intensitate, iar grupul mă ajută să mă integrez cât mai repede”, a declarat Mihai Căpățână pentru site-ul clubului din Bănie.

Născut la Slatina, jucătorul în vârstă de 24 de ani (25 în decembrie), a jucat pentru FC Olt, iar în Liga 1 a evoluat doar pentru FC Voluntari, unde în ultimul sezon a purtat și banderola de căpitan.

151 de partide și 19 goluri sunt ciferele în LIga 1 pentru noul jucător al Universității Craiova.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.