duminică, aprilie 19, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Amical: Universitatea Craiova a pierdut amicalul cu Viktoria Plzen

Vicecampioana României, Uniiversitatea Craiova, a pierdut, vineri, cu scorul de 2-0, meciul amical disputat în compania formației  Viktoria Plzen, în cantonamentul din Austria.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Cermak (20) și Alvir (80).

Craiova a început jocul de pe stadionul „Schwaz” cu formula de bază, cu specificația că în apărare și-a făcut aparția în prima garnitură Marius Cosntantin. În partea a doua a jocului au survenit mai multe schimbări, Alexandru Tudorie și Paul Papp au jucat și ei pentru prima dată în tricoul Craiovei.

U.CRAIOVA: Pigliacelli (60, Popescu) – Vlădoiu (60, Papp), Bălașa (60, Screciu), M. Constantin (60, Acka), Bancu (60, Vătăjelu) – Mateiu (Danciu), Nistor (60, Mitran), Cicâldău – Ivan (60, Bărbuț), Koljic (60, Tudorie), Mihăilă (60, Baiaram).

Pentru olteni va urma cel de-al doilea joc amical din Austria. Alb-albaștrii se vor duela sâmbătă, de la ora 18.00, cu formația WSG Tirol.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare