Ionuț Stroe a prezentat condițiile stricte în care sportivii de performanță din România pot reveni la antrenamente după 15 mai

0
1540

Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, a precizat marți într-o conferință de presă în ce condiții sportivii de performanță își pot relua antrenamentele. Acesta a precizat că sportivii pot reveni la antrenamente, după 15 mai, în condiții stricte, și că, deocamdată, nu se poate vehicula o dată pentru reluarea competițiilor. 

„În mod concret, am semnat împreună cu Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, un ordin comun al celor două ministere care descrie felul în care se vor face primii pași pentru repornirea activității sportive într-un cadru organizat în România. Știu că e un moment așteptat. Am lucrat intens în ultimele două săptămâni.”

„După 15 mai, activitatea sportivă va putea reîncepe gradual. Se vor relaxa, pentru început, măsurile restrictive pentru sporturile individuale care se practică în aer liber și pentru antrenamentele sportivilor profesioniști. În privința sporturilor individuale, vă pot spune că propunerea noastră se aplică în structuri sportive care desfășoară activități în zona alpinismului, atletismului, automobilismului, canotajul, ciclismul, echitația, golful, motociclismul, tenis, tir cu arcul, tirul sportiv. Propunerea noastră conține o serie de măsuri generale, măsuri ușor de înțeles, de aplicat”, a spus, azi, Ionuț Stroe.

Iată principalele idei prezentate de Ionuț Stroe, conform hotnews.ro

  • După 15 mai, activitatea va fi reluată gradual. Propunerile se vor aplica ținând cont cu mare strictrețe de distanțarea socială și a măsurilor de igienă.
  • După ce vom putea trece la următorul nivel, vom putea ajunge la desfășurarea de competiții.

Sporturile de echipă:

  • Sportivii vor trebui să stea într-un regim închis și să-și desfășoare întreaga activitate în conditii controlate.
  • Fiecare club care dorește să înceapă antrenamentele trebuie să dispună de o bază proprie sau uz exclusiv cu spații de cazare, bucătărie, spații medicale, terenuri sau săli de antrenament.
  • Baza sportivă are nevoie de personal administrativ izolat prin rotație în ture minime de 14 zile.
  • În interiorul bazei sportive vor exista măsuri clare pentru terenuri, vestiare, bucătărie și zonele medicale.
  • Trebuie asigurate toate echipamentele de protecție, dar și spații pentru cei suspecți de Covid-19.
  • Fiecare participant va trebui să-și asume sub semnătură că va respecta toate regulile.
  • Sportivii nu mai pot părăsi cantonamentele.
  • Sportivii vor sta 14 zile în izolare totală, iar la ieșire vor trebui testați. Doar cei care au rezultatul negativ și nu prezintă simptome vor fi admisi în bazele de cantonament desemnate.
Cine plătește testele

  • Procurarea și plata acestor teste trebuie asigurată de fiecare club sau federație sportivă.

Cum se va face transportul sportivilor

  • Transportul sportivilor și al antrenorilor de acasă spre locul de cantonament se va face de preferință cu propriul automobil.
Fiecare sportiv va avea o fișă medicală

  • Fiecare jucator va avea o fișă în care vor fi notate zilnic temperatura și simptome, dacă prezintă.Triajul va fi efectuat zilnic de către un medic.
  • Daca există simptome, i se va interzice prezența la antrenament.
  • La fiecare început de săptămână este programată o vizită medicală.
  • Sportivii și antrenorii nu vor părăsi baza sportivă pe durata cantonamentului. Singura excepție o reprezintă vizita medicală obligatorie” – Ionuț Stroe, într-o conferință de presă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.