Fotbal extern: Echipele din Portugalia au reluat antrenamentele

0
310
FOTO: SLBENFICA.PT
FOTO: SLBENFICA.PT

Echipele din prima ligă valorică portugheză, Primeira Liga, au revenit luni la antrenamente, după relaxarea restricţiilor introduse în contextul pandemiei de coronavirus, scrie Reuters, citat de agerpres.

Oficiali ai clubului FC Porto, liderul la zi, au anunţat că jucătorii săi au fost supuşi unor teste medicale specifice şi împărţiţi în grupuri, pentru a respecta distanţarea socială.

„Vom încerca să găsim cele mai bune soluţii şi metode pentru a ne putea pregăti, chiar dacă trebuie să fim cât mai distanţaţi”, a punctat şi antrenorul lui Benfica Lisabona, Bruno Lage.

Premierul portughez Antonio Costa afirma vineri că Primeira Liga s-ar putea relua începând cu data de 30 mai.

Toate meciurile din campionat au fost suspendate pe 12 martie din cauza pandemiei de coronavirus, lider la momentul întreruperii fiind FC Porto.

Costa a menţionat însă că va fi nevoie şi de acceptul autorităţilor medicale, iar dacă totul va fi în regulă, partidele se vor desfăşura în absenţa spectatorilor.

Belenenses a fost primul club din Primeira Liga care a anunţat că trimite în şomaj tehnic o parte a staff-ului tehnic pe o perioadă nedeterminată.

Joaquim Evangelista, preşedintele SJPF, declara în aprilie pentru Diario de Noticias că se aşteaptă ca şi alte cluburi să urmeze această procedură.

„SJPF a fost implicat într-un dialog permanent cu Liga pentru a găsi o soluţie de compromis care să protejeze drepturile jucătorilor şi să garanteze sustenabilitatea financiară a activităţii. Din păcate, unele cluburi, ignorând aceste negocieri au decis unilateral să apeleze la şomaj tehnic. Aceste cluburi transmit societăţii portugheze mesajul că în vremuri de criză nu sunt în stare să-şi gestioneze problemele”, spunea Evangelista.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.