
Campionatul național de volei masculin – Divizia A 1 a ajuns la final. Marți este programată ultima etapă a play-off-ului. La fel ca și în sezonul trecut, campioana se decide după ultimele jocuri. SCMU Craiova este din nou implicată în lupta pentru titlu, dar de data aceasta nu direct.
SCMU Craiova primește marți, de la ora 20:00, vizita formației Arcada Galați. De la aceeași oră, la Ploiești, Tricolorul întâlnește VCM Zalău și devine campioană dacă câștigă la orice scor. Diferența dintre Ploiești și Galați este doar de un singur punct.
Oltenii au picat pe locul 6 după înfrângerea în fața celor de la CSM București și sunt dornici să facă o impresie bună la ultimul meci în fața proprilor suporteri din această ediție de campionat.
“Cu acest meci de mâine încheiem ediţia actuală de campionat, din păcate fără a avea un rezultat notabil. Sper totuşi, să recuperăm punctele pierdute la C.S.M. Bucureşti şi să terminăm sezonul pe locul 5. Mai departe, începând de marţi să joacă Final Four-ul Cupei României, iar în semifinale vom întâlni pe Tricolorul Ploieşti. Practic în acest final de sezon vom evolua împotriva primelor două clasate”, a declarat Dănuț Pascu, luni, în cadrul unei conferințe de presă.
Partida dintre SCM Craiova și Arcada Galați va fi condusă de o brigadă formată din Florin Dragomir și Alexandru Prodana. Gheorghe Vișan, președintele Federației Române de Volei, va fi observatorul acestei partide.
DIVIZIA A 1 – PLAY-OFF, ULTIMA ETAPĂ
20:00 SCMU Craiova – Arcada Galați
20:00 Tricolorul Ploiești – VCM Zalău (DigiSport 4)
20:00 Steaua București – CSM București
CLASAMENT DIVIZIA A 1
# | Team | MP | W | L | SF | SA | D | P |
1 | Tricolorul LMV Ploiești | 31 | 23 | 5 | 84 | 31 | +53 | 74 |
2 | Arcada Galați | 31 | 24 | 2 | 81 | 36 | +45 | 73 |
3 | Steaua București | 31 | 21 | 8 | 75 | 34 | +41 | 67 |
4 | Volei Municipal Zalău | 31 | 16 | 8 | 69 | 47 | +22 | 58 |
5 | CSM București | 31 | 14 | 9 | 59 | 54 | +5 | 50 |
6 | SCMU Craiova | 31 | 16 | 6 | 55 | 60 | -5 | 48 |