Echipa de handbal feminin a învins catgoric formația U Cluj, scor 28-19 (12-7), în deplasare, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 4 din Liga Florilor.
Craiova a controlat prima repriză și s-a desprins repede pe tabela de marcaj. Yulia Dumanska a închis poarta, iar Flori Stanciu a apărat o aruncare de la 7 m executată de Ani Senocico. 12-7 la pauză pentru fetele antrenate de Bogdan Burcea.
Diferența a crescut în partea a doua a jocului, Craiova a avut și un ecart de 12 goluri la un moment dat (26-14). Pe finalul jocului în poarta oltencelor a intrat și tânăra Cristina Lung, iar pe semicerc a evoluat Teodora Popescu.
SCM CRAIOVA: Dumanska, Stanciu, Lung – Florianu 7, Nikolic 7, Vizitiu 3, Trifunovic 2, Țicu 2, Pricopi 2, Șelaru 2, Elisei 1, Tudor 1, Klikovac 1.