CSO Filiași a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată astăzi, în Dâmbovița, în compania echipei FC Aninoasa, contând pentru etapa a 18-a din Liga 3, seria III.
Antrenorul Florin Șoavă a început cu următorul unsprezece: Mogoșanu – Borhot, Lupu, Chircan, Tereche, Neacșu – Duriță, Bogdanovici, Borneci, Crușovanu – Bălan. Pe parcurs au mai intrat: Pârvuică, Stanca, Ciocârlă, Calu.
„A fost un meci echilibrat. Ambele echipe au practicat cam același joc. Am jucat bine în prima repriză și primele 15 din partea secundă, apoi a fost un meci de angajament. Rezultatul este echitabil, dar cu puțină șansă puteam obține mai mult“, a declarat președintele Florin Spânu.