SCM Craiova va juca sâmbătă, de la ora 16.00, în Sala Sporturilor Dunărea Galați, în compania noii promovate, Danubius Galați. Partida va fi televizată de TVR 1.
Handbalistele pregătite de Bogdan Burcea vin după înfrângerea cu CSM București, dar cu un moral ridicat datorită prestației avute contra campioanei Europei. Oltencele ocupă locul 4 în Liga Națională, la 3 puncte în spatele Zalăului. Gălățencele au pierdut ultimul meci din campionat, 19-23, în fieful rivalei Dunărea Brăila. Gazdele de mâine se află pe penultimul loc, cu 11 puncte, , fiind penalizate cu un punct pentru că la meciul din prima etapă cu CSM București a folosit o jucătoare suspendată.
Partida Danubius Galați – SCM Craiova va fi arbitrată de o brigadă din Constanța, formată din Adrian Georgescu şi Mihai Moldoveanu.
ETAPA 19
LUNI, 20 FEB. 2017
CSM București – U Cluj 34-22
SÂMBĂTĂ, 25 FEB. 2017
16.00 Danubius Galați – SCM CRAIOVA (TVR 1)
DUMINICĂ, 26 FEB. 2017
11.00 CSM Roman – Corona Brașov
11.00 Unirea Slobozia – HCM Rm. Vâlcea
11.30 HC Zalău – Dunărea Brăila (Digisport 1 / DolceSport 2)
12.00 CSM Bistrița – Măgura Cisnădie