SCM Universitatea Craiova pornește în ofensivă la București împotriva Științei

0
125

Voleibaliștii de la SCM Universitatea Craiova se deplasează la București, unde vor înfrunta CSU Știința, într-un meci contând pentru etapa a 14-a a Diviziei A1. Partida este programată duminică, de la ora 17:00, și va fi transmisă în direct pe TVR Sport.

Formația pregătită de Dănuț Pascu a pus runda trecută capăt unei serii negative de șase înfrângeri consecutive, reușind să se impună în patru seturi în fața celor de la Explorări Baia Mare. SCM Universitatea Craiova ocupă în prezent locul 7 în clasamentul intermediar, cu 16 puncte, și o poate egala pe Rapid în cazul unui succes de trei puncte, giuleștenii având etapă liberă.

De cealaltă parte, „studenții” bucureșteni se află pe locul 8, ultimul care asigură calificarea în play-off, cu 12 puncte. În runda precedentă, CSU Știința a cedat fără set câștigat pe terenul Coronei Brașov, scor 0-3.

Partida va fi condusă de brigada de arbitri Bogdan Stoica – Cristian Cristea, iar observator din partea Federației Române de Volei a fost desemnat Niculae Stan, toți trei din București.

În meciul tur, SCM Universitatea Craiova s-a impus categoric, având nevoie de doar 66 de minute pentru a-și adjudeca toate cele trei puncte: 3-0 (25-15, 25-21, 25-17).

Divizia A1- Etapa 14

VINERI, 23 IANUARIE
Explorări Baia Mare – Arcada Galați 0-3 (15-25, 16-25, 21-25)

SÂMBĂTĂ, 24 IANUARIE
16:00 CSM București – Steaua București
18:00 SCM Zalău – Dinamo București
18:00 Unirea Dej – CSM Corona Brașov

DUMINICĂ, 25 IANUARIE
17:00 CSU Știința București – SCM Universitatea Craiova

Rapid București – stă

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.