Universitatea Craiova a anunțat astăzi că au încheiat colaborarea cu mijlocașul Mihai Căpățînă. Jucătorul originar din Slatina se afla în Bănie din 2020, sosind de la FC Voluntari.
„Universitatea Craiova și Mihai Căpățînă au hotărât, de comun acord, rezilierea contractului. Îi mulțumim pentru tot ceea ce a realizat în alb-albastrul Științei și îi dorim mult succes în noua sa aventură“, se arată într-un comunicat al grupării oltene.
Mihai Căpățînă a fost prezentat de formația kazahă Ordabasy
Căpățînă, fotbalist polivalent, capabil să joace atât ca mijloc cât și în banda dreaptă, a semnat cu Ordabasy, locul 7 în Kazahstan, și va avea parte de prima lui experiență în afara României. Acesta a fost deja prezentat de noua sa echipă.


