sâmbătă, aprilie 25, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Echipa Națională | Iordănescu, după 0-0 cu Bulgaria: „Mă supără că am avut 3 ocazii şi un penalty şi nu am marcat”

România a încheiat la egalitate, scor 0-0, cu naţionala Bulgariei, în penultimul meci susţinut de tricolori înainte de Campionatul European din Germania (14 iunie – 14 iulie).

Iordănescu a fost dezamăgit de faptul că jucătorii săi nu au fructificat nici măcar una dintre situațiile avute, ratînd și o lovitură de pedepasă.

„A fost un test util înaintea unui turneu final. Bulgaria nu vine după o perioadă fastă a ei, dar a arătat lucruri bune. Mi-aş fi dorit mai mult ritm la construcţie, mai multă complexitate şi joc între linii, mai multe ocazii. Am creat 2-3 ocazii şi trebuia să marcăm, pentru că altfel vorbeam acum. Mi-aş fi dorit un ritm de joc mai apropiat de competiţia care urmează, de EURO.

Mă supără că am avut 3 ocazii şi un penalti şi nu am marcat. Pentru că la European mai mult de 2-3 ocazii nu vom avea şi dacă nu vom găsi eficienţa în faţa porţii atunci va fi greu să scoatem puncte. Dar să nu uităm că acum mai puţin de 6 luni sărbătoream o calificare de pe primul loc şi neînvinşi. Aşa că spun să rămânem echilibraţi. Sunt sigur că în următorul meci vom vedea o naţională a României mai alertă şi să dea Dumnezeu ca la partida cu Ucraina să fim la nivelul optim pentru a fi eficienţi“, a afirmat selecţionerul.

Tricolorii au fost huiduți la finalul meciului

Naționala condusă de Edi Iordănescu a avut o prestație nu tocmai bună, motiv pentru care la finalul celor 90 de minute s-au putut auzi și câteva fluierături și huiduieli din tribunele arenei din Ghencea. Întrebat cum comentează huiduielile publicului la adresa jucătorilor naţionalei de la finalul partidei, selecționerul a spus:

„Avem antecedente de acest fel şi de acum mulţi ani, inclusiv cu ‘Generaţia de Aur’, când la ultimele meciuri erau anumite nemulţumiri. Cum pot să fiu eu supărat pe un public, care totuşi a venit marţi seara la acest meci să vadă echipa naţională. Este un public pretenţios, dar care în multe momente grele a fost alături de noi. Cu siguranţă că am fi dorit să livrăm un alt fotbal şi un alt rezultat. Ne-am fi dorit să câştigăm, să ne creăm mai multe ocazii. Şi puteam să câştigăm, dar mâine vom analiza şi vom gândi foarte atent paşii următori.“

Programul României la EURO 2024

România va mai juca ultimul meci de pregătire înaintea EURO 2024, vineri, cu Liechtenstein, tot pe Stadionul „Steaua“, de la ora 21:00.

Echipa națională va debuta la Campionatul European pe 17 iunie, împotriva Ucrainei, pe Allianz Arena din München (ora 16:00). Apoi va înfrunta în Grupa E selecționata Belgiei, în data de 22 iunie, pe RheinEnergieStadion din Köln (ora 22:00), şi Slovaciei, pe 26 iunie, la Frankfurt, de la ora 19:00.

 

Daniel Cruceru
Daniel Cruceruhttp://www.sportuldoljean.ro
Jurnalist sportiv si alternativ realizator emisiuni radio. Am ales presa online pentru că este singura unde nu există limite în exprimare

Populare