miercuri, iunie 3, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Volei | Victorie în patru seturi pentru voleibalistele de la SCMU Craiova

Echipa de volei feminin SCM Universitatea Craiova a câștigat cu scorul de 3-1 meciul jucat în Sala Polivalentă cu CSM Știința Bacău – primul din seria pentru locurile 9-10 a Diviziei A 1. Meciul doi se va juca miercuri, 3 mai, la Bacău.

Fetele antrenate de Marius Măcicășan au început foarte slab partida și oaspetele au câștigat primul set al întâlnirii cu 25-18. Craiova a început în deficit și setul al doilea al întâlnirii (0-3), dar pe parcurs a revenit în joc, a trecut la conducere și a egalat situația la seturi (25-20). Alb-albastrele au controlat în totalitate setul al treilea și au închis cu 25-18. Setul patru a început la fel ca și cel de-al doilea (0-3), dar și de data aceasta gazdele au revenit și s-au desprins exact atunci era nevoie, 21-18, iar la final a fost 25-21.

Marius Măcicășan a început partida cu Talita, Stan, Stoian, Badiu-Savu, Marciu, Boris – Țucmeanu (L). Au mai intrat: Mănuc și Brabete.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare