Voleibalistele de la SCM Universitatea Craiova vor juca în mâine, în Sala Polivalentă, de la ora 18:00, în compania formației CSM Știința Bacău, pentru locurile 9-10 în Divizia A 1. Se va juca doar pentru palmares, după sistemul cel mai bun din trei partide.
Craiova a terminat pe locul 9 sezonul regulat și nu a jucat play-out-ul de retrogradare pentru că au fost doar 11 echipe la startul sezonului. Știința Bacău a câștigat cu 3-0 la general cu U Cluj și s-a salvat. Ardelencele au picat în Divizia A 2.
Ambele echipe au câștigat cu scorul de 3-0 meciurile disputate pe propriul teren.
„Suntem din punct de vedere valoric peste Bacău și trebuie să ne luăm revanșa după înfrângerea din sezonul regulat de la ele de acasă. Am încercat în această perioadă de pauză să mențin jucătoare la o capacitate maximă, să fie concentrate doar la joc. Este sfârșit de campionat, nu joci pentru o medalie sau o miză care să îți aducă o satisfacție foarte mare. Sunt jucătoare profesioniste și trebuie să își respecte angajamentele până la capăt”, a declarat Marius Măcicășan, antrenorul formației craiovene.
Meciul din Bănie va fi arbitrat de Georgiana Gurguiatu și Violeta Jianu, iar observator din partea Federației Române de Volei a fost delegat Niculae Stan.