luni, aprilie 27, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

LNBM | SCM Universitatea Craiova începe mâine seară duelul cu FC Argeș pentru locurile 5-8

SCM Universitatea Craiova a pierdut cu 3-0 la general duelul cu U BT Cluj-Napoca din sferturile de finală ale Ligii Naționale de baschet masculin și va juca cu FC Argeș (0-3 cu Rapid București) pentru locurile 5-8. Meciurile se vor disputa după formatul „cel mai bun din trei meciuri.

Prima partidă este programată miercuri, de la ora 19:00, în Pitești Arena. Meciul 2 va avea loc în Bănie, duminică, 30 aprilie, de la ora 16:30, iar a treia partidă (dacă mai este necesară), pe 3 mai, în Trivale.

Craiova și Pitești s-au întâlnit în actuala stagiune în prima fază a competiției – ambele echipe și-au fructificat avantajul terenului propriu: 79-71 Pitești, 68-62 Craiova. Argeșenii au terminat pe locul 4 meciurile din Conferința A, cu un bilanț de 9-7, iar în Top 10 au avut 7-11, locul 6. De partea cealaltă, trupa pregătită de Vitaly Stapanovski a încheiat pe 5 Conferința A, cu 8-8 la general, iar Top 10, pe locul 7, cu aceeași linie de clasament ca și piteștenii.

Partida din Trivale va fi arbitrată de o brigadă formată din Laurențiu Grigoraș, Vlad Cotrobaș și Matei Bănică. Comisar din partea Federației Române de baschet a fost delegat Viorel Constantinescu.

Tot în grupa 5-8 se întâlnesc și CSO Voluntari cu SCM OHMA Timișoara.

SEMIFINALE

U-BT Cluj-Napoca vs. CS Rapid București

Meciul 1 – 25 aprilie, ora 19:00, Digi Sport 3, Prima Sport 3 (Sala Sporturilor „Horia Demian”)
Meciul 2 – 27 aprilie, ora 17:00, Digi Sport 3, Prima Sport 5 (Sala Sporturilor „Horia Demian”)
Meciul 3 – 3 mai, ora 19:00 (Sala Rapid)
Meciul 4* – 5 mai, ora 19:00 (Sala Rapid)
Meciul 5* – 9 mai (Cluj-Napoca)


CSM Oradea vs. BC CSU Sibiu

Meciul 1 – 28 aprilie, ora 19:00, Digi Sport, Prima Sport (Oradea Arena)
Meciul 2 – 30 aprilie, ora 20:00, Digi Sport, Prima Sport (Oradea Arena)
Meciul 3 – 4 mai (Sala Transilvania)
Meciul 4* – 6 mai (Sala Transilvania)
Meciul 5* – 9 mai (Oradea Arena)

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare