luni, aprilie 20, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Fotbal: Nicolai Calancea, la Oltenia TV: „Cea mai frumoasă perioadă din România a fost la Craiova”

FOTO: IONUȚ GREERE | SPORTUL DOLJEAN

Aflat la Chişinău, portarul moldovean Nicolai Calancea (33 ani), a vorbit la Oltenia TV despre perioada petrecută la Universitatea Craiova. Acesta a declarat că s-a simțit foarte bine în Bănie și regretă și acum despărțirea de alb-albaștrii.

Calancea îl consideră vinovat pe Devis Mangia, pe care l-a acuzat de mai multe lucruri, inclusiv că a favorizat anumiţi jucători pentru câştiguri materiale. Goalkeeperul de peste Prut s-a simțit marginalizat și a găsit și explicația pentru care a fost dat la o parte.

„Cea mai frumoasă perioadă din România a fost la Craiova, am jucat foarte mult acolo, am şi câştigat un trofeu, Cupa României, am avut şanse şi la campionat, dar din păcate nu am reuşit. Mi-a părut rău că am plecat de la Craiova. Mangia a vrut să aducă alt portar fără să vadă ce pot, apoi a adus un antrenor cu portarii italian, care nu a făcut o pregătire solicitantă, prea lejeră.”

„Am greşit şi eu că nu m-am concentrat suficient. De la meciul cu Viitorul, acel 3-3, i s-a pus pata pe mine şi nu am prea jucat. Nici în finala Cupei nu m-a băgat. M-a aşteptat la cotitură să mă scoată din poartă. Nu-i plăceau jucătorii cu personalitate, era prea agitat, am fost puţin şocat de reacţiile lui, dar şi pentru că a decis ca unii jucători să ia nişte sume enorme deşi au jucat foarte puţin.”

„Nu vreau să-mi aduc aminte de Craiova cu Devis Mangia, vreau să-mi aduc aminte de lucrurile frumoase, fiindcă mi-a trecut deja supărarea.nul dintre cele mai frumoase meciuri pentru Craiova a fost cel cu Dinamo din Cupă, la Severin, e ceva de nedescris când Craiova bate pe Dinamo. Am şi transformat un penalty atunci, suporterii au intrat pe teren”, a spus Calancea la Oltenia TV.

Deși a început sezonul la nou-promovata Academica Clincei, Calancea s-a întors la Dunărea Călărași, echipă unde a plecat după despărțirea de Universitatea Craiova.

 

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare