duminică, aprilie 19, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Handbal | EHF Cup: Probleme mari pentru Bogdan Burcea înaintea dublei cu Tertnes Bergen: „Avem doar 30 la sută şanse de calificare”

Bogdan Burcea © FOTO: Daniel Botea

Fosta deținătoare a Cupei EHF, SCM Craiova, va încerca în acest weekend să se califice în turul 3 preliminar al competiției. Deși ambele meciuri cu Tertnes Bergen (Norvegia) se vor desfășura la Craiova (sâmbătă şi duminică, de fiecare dată la ora 18:00), șansele de calificare sunt destul de mici din cauza problemelor de lot.

Antrenorul principal al echipei, Bogdan Burcea, a prefațat în cadrul unei conferințe de presă duelul cu norvegiencele.

„Ne aşteaptă două meciuri foarte grele în Cupa EHF. Probabil vom întâlni cea mai bună echipă, pe care am întâlnit-o până acum, în cele 26 de meciuri oficiale sau amicale. Nu mă refer la valoare, ci la viteză, dinamică, pe ambele faze de joc. Tertnes a pierdut jucătoare importante în vară, dar se bazează pe sportive din pepiniera proprie. Cred că seamănă ca stil cu Vipers, dar nu au experiența necesară la acest nivel.”

În ciuda problemelor medicale, se speră o calificare mai departe. „Niciodată nu am pornit de la premisa că un meci este pierdut dinainte. Vom lupta, suntem în faţa propriul public, care ne-a încurajat de atâtea ori, îi aşteptăm să fie alături de noi şi îi asigurăm că nu ne vom preda fără luptă. Șansele noastre sunt de 30 la sută. Nu vreau să dezamăgesc pe nimeni, dar asta e realitatea. Șansele noastre în această dublă s-au diminuat. Sper ca experiența fetelor în cupele europene, istețimea lor, în apărare și în atac, să ne ajute să apropiem această calificare”, a mărturisit Burcea.

Pe toată lumea a surprins că ambele partide vor avea loc în Craiova, iar sportivele au primit vestea cu bucurie. “Meritul pentru că dubla se joacă la Craiova este exclusiv al conducerii. Nu am avut niciun fel de implicare. Mă bucur că ne-au luat o deplasare foarte lungă din picioare. Sunt fericit că publicul se va bucura două zile de două spectacole handbalistice”, a cochis tehnicianul craiovean.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare