miercuri, aprilie 29, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Judo: Calafeteanul Adi Șulcă, bronz la Europene de judo – cadeţi de la Sarajevo

Sportivul doljean Adrian Șulcă a obținut medalia de bronz la Campionatul European de Cadeți U 18, ce se desfășoară la Sarajevo. Competiția are loc în perioada 28 iunie – 1 iulie.

Calafeteanul a ajuns până în semifinale, unde a fost învins de rusul Talunin. Pentru bronz, românul l-a învins pe italianul Giovanni Zaraca. Judoka a fost descoperit la clubul Independenţa Calafat de profesorul Alexandru Pop. În prezent, Șulcă se pregătește la Centrul Olimpic de la Cluj.

Tot vineri, în prima zi a competiției, Georgiana Hagianu, judoka de 15 ani legitimată la Clubul Sportiv Unirea Focșani, a obținut medalia de aur la categoria 40 de kilograme. Aceasta a învins-o în finală pe italianca Giulia Giorgi, după ce în semifinale trecuse de ucraineanca Anastasiia Balaban.

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare