miercuri, aprilie 29, 2026

Top 5 în această săptămână

Articole similare

Liga 1: Devis Mangia: „Avem puțin timp la dispoziție pentru a pregăti meciul cu FCSB”

Jucătorii antrenați de Devis Mangia nu prea au timp de odihnă după duelul cu Milan. Oltenii au parte duminică de o nouă partidă de foc, de data aceasta în Liga 1. Craiova joacă la București, în compania vicecampioanei FCSB.

Meciul cu echipa pregătită de Nicolae Dică este programat duminică, de la ora 21.00, pe Arena Națională.

Devis Mangia, antrenorul formației CS Universitatea Craiova, a vorbit despre meciul cu bucureștenii.

„Este o partidă extrem de dificilă cea cu FCSB, din două puncte de vedere: valoarea adversarului şi faptul că am avut două zile mai puţine de refacere. Avem doar o zi, practic, pentru a pregăti meciul de duminică, programul nu ne ajută, dar trebuie să ne adaptăm. Este posibil să apară câteva schimbări în echipa de start.”

Ionuț Greere
Ionuț Greere
Am debutat în presa sportivă în anul 1998. Primele mele articole au fost publicate în săptămânalul monden Top Secret. În aceeași perioadă, am colaborat cu cotidianul Ora și am fost, pentru o scurtă vreme, corespondent la ProSport. După o pauză de 12 ani, m-am întors la prima dragoste — jurnalismul sportiv. Publicația online www.sportuldoljean.ro a apărut din dorința de a aduce în casele dumneavoastră cele mai proaspete informații despre performanțele sportivilor doljeni.

Populare