Universitatea Craiova a învins-o din nou categoric pe Universitatea Cluj. Oltenii s-au impus cu 4-0, în etapa a opta a SuperLigii, și au repetat astfel succesul clar obținut în fața ardelenilor în „finala campionatului” din sezonul trecut, atunci când scorul a fost 5-0.
Prima repriză nu a anunțat însă diferența de la final. Craiova a controlat jocul, dar nu a reușit să găsească drumul spre gol. De partea cealaltă, clujenii au avut o prestație modestă și nu au trimis niciun șut pe poarta lui Laurențiu Popescu.
Meciul s-a rupt imediat după pauză. În mai puțin de zece minute, campioana României a marcat de trei ori și a rezolvat practic partida.
Al Hamlawi a deschis scorul în minutul 47, cu un șut direct în vinclu, după o fentă scurtă la marginea careului. Atacantul palestinian a reușit dubla cinci minute mai târziu, când a înscris cu capul din apropiere, după o centrare a lui Mora. Screciu a făcut 3-0 în minutul 55, după ce a profitat de o minge respinsă în marginea careului și a trimis cu latul în vinclu. Craiovenii nu s-au oprit aici. Simon Elisor, introdus pe teren cu două minute înainte, a înscris pentru 4-0, după ce a scăpat spre poarta lui Lefter și a finalizat cu exteriorul.
Universitatea Craiova ajunge la 14 puncte și ocupă locul al patrulea în clasamentul SuperLigii. „U” Cluj rămâne pe poziția a 14-a, cu 9 puncte, și a ajuns la trei înfrângeri consecutive în campionat, după 1-2 cu Dinamo și 2-3 cu Petrolul Ploiești.
Univ. Craiova: L. Popescu – Romanchuk (85, Crețu), Stevanovic, Screciu – Mora, Cicâldău (75, Lameira), T. Băluță, Bancu – D. Matei (83, Băsceanu), Al Hamlawi (75, Elisor), Etim (83, Tavares). Antrenor: Filipe Coelho.
U Cluj: Lefter: Mikanovic, Poulolo, I. Cristea, Chipciu – G. Simion (54, Pinho), Drammeh (54, Ștefănescu) – Macalou (68, Nistor), Bic, Mendy (83, Gheorghiță) – Lukic (83, Alibek). Antrenor: Cristiano Bergodi.

