SCM Universitatea Craiova s-a impus în minimum de seturi, scor 3-0, în deplasarea de la Dobroești, împotriva formației CSM București, într-un meci contând pentru etapa a 16-a a Diviziei A1 la volei masculin.
Gazdele au început surprinzător de bine partida și s-au desprins în primul set, conducând cu 7-2 și 9-3. Reacția oltenilor nu a întârziat să apară, iar Craiova a revenit și a restabilit egalitatea la 11-11. CSM București a avut însă un nou moment bun și a ajuns, în mod surprinzător, la patru mingi de set, scor 24-20. Elevii lui Pascu au arătat caracter, au salvat toate cele patru oportunități și au închis setul după șase puncte consecutive, 26-24.
Impulsionați de finalul dramatic al primului act, alb-albaștrii au controlat autoritar setul secund, pe care l-au câștigat fără emoții, 25-16.
Craiova a început în forță și setul al treilea (4-1), însă bucureștenii au revenit și au preluat conducerea, 10-7. Finalul a aparținut din nou oltenilor, care au gestionat mai bine momentele decisive și și-au trecut în cont și ultimul set, 25-20, bifând astfel o victorie clară.
CRAIOVA: Polomac 4 puncte, Cuk 8, Catrina 1, Baesso 15, Brzakovic 21, Capotă 2 – Kumagai (L). Au mai intrat: Chirino, Mieilă.
SCM Universitatea Craiova va sta în următoarea etapă.


