Handbalistele de la SCM Universitatea Craiova au pierdut sâmbătă în fața echipei Minaur Baia Mare, scor 28-33, într-un meci din cadrul etapei cu numărul 2 a Ligii Florilor.
Gazdele au impus ritmul încă din startul partidei și s-au desprins repede pe tabela de marcaj (16-10 în minutul 26, a fost cea mai mare diferență dintre cele două combatante). Minaur a condus la pauză cu scorul de 17-13 și nu a permis oltencelor să se apropie nici după odihnă. Ecartul s-a menținut la 5-6 goluri în favoarea băimărencelor, care s-au impus în final cu 33-28.
MINAUR: Dumanska 1, Tocaciu – Spugnini 10 (3 din 7 m), Quintino 6, Lundbäck 4 (1 din 7 m), Galinska 4, Gomes da Costa 3, Ilyina 3, Papp 2, Woller, Naumenko, Ianăși, Romaniuc, Lăctușteanu, Miticuș. Antrenor: Joao Florencio.
SCM CRAIOVA: Zoqbi de Paula, Rajčić – Bodijar 7 (2 din 7 m), Nosek 5, Nikolić 4, Gomes da Rocha 4 (2 din 7 m), Pavićević 3, Hernandez 2, Pașcan 1, Popescu 1, Mihart 1, Gogîrlă, Blažević, Iskit Caliskan, Mičijević, Tudorică. Antrenor: Ovidiu Mihăilă.
Aruncări de la 7 m: 4/5 – 4/6
Eliminări x 2 min: 4 – 1
SCM Universitatea Craiova va juca în runda următoare pe teren propriu cu CSM Slatina. Meciul este programat vineri, 12 septembrie, de la ora 17:30.


