Transfer de marcă la echipa de volei masculin SCM Universitatea Craiova. Sârbul Strahinja Brzaković va juca în sezonul viitor al Diviziei A 1 sub comanda lui Dănuț Pascu.
Noul jucător al Craiovei are 31 de ani, evoluează pe postul de fals și vine în Bănie de la CSKA Sofia. A mai jucat în cariera sa în Elveția (Chênois Genève VB, Volley Luzern, Lausanne UC), Franța (Saint-Quentin Volley) și Serbia, țara natală (Vojvodina Novi Sad și Novi Pazar). În sezonul 2023-2024 a fost cel mai bun marcator din campionatul Bulgariei (390 de puncte), iar pe vremea când a jucat pentru Chênois Genève VB (2020/21) a fost desemnat și voleibalistul cu cel mai bun serviciu.
Brzaković este al treilea jucător de prezentat de SCM Universitatea Craiova, după cubanezul Adrián Chirino și niponul Amane Kumagai. Din echipa care a terminat sezonul trecut pe locul trei în Divizia A 1 vor continua la Craiova: Gojko Ćuk, Vlad Cuciureanu, Andrei Mihălescu și Dan Silvășan-Pașca.


































