Liga Florilor | Ovidiu Mihăilă a vorbit despre startul campionatului: „Am încredere că împreună vom face un sezon plin de reuşite şi de rezultate pe măsură

0
777

SCM Universitatea Craiova debutează în noua ediție a Ligii Florilor pe teren propriu, în compania formației CSM Slatina, revenită pe prima scenă după un sezon în A. Partida este programată sâmbătă, de la ora 18:00, în Sala Polivalentă.

Ovidiu Mihăilă, noul antrenor al Craiovei, a prefațat în cadrul unei conferințe de presă meciul cu gruparea de pe malul Oltului, dar și despre ce așteptări are de la noul sezon.

„Ne aşteaptă un sezon dificil, asta este cert. Sper ca toate fetele care au venit să înţeleagă ce înseamnă acest club şi istoria lui. Am încredere că împreună ne vom face un parcurs liniştit în Liga Florilor, plin de reuşite şi de rezultate pe măsură. Întâlnim Slatina şi consider că jocul va fi cu totul diferit faţă de cele din perioada de pre-sezon. Este un meci de trei puncte şi fiecare îşi doreşte în startul campionatului să câştige. Va fi un meci dificil, trebuie să-l tratăm cu seriozitate şi sper ca la ora jocului să fie toată lumea pregătită din toate punctele de vedere.

„Obiectivul nostru este să câştigăm fiecare meci. Teoretic avem trei meciuri consecutive accesibile la prima vedere, cu Slatina, Cisnădie şi Tg. Jiu. Sper ca pe parcurs să perfecţionăm relaţiile de joc, astfel încât să abordăm cu încredere meciurile ce vor urma”, a spus Mihăilă.

CITEȘTE ȘI: Începe noul sezon al Ligii Florilor. Programul primei etape

Despre publicul craiovean

Mihăilă își dorește o relație foarte bună cu publicul craiovean, pe care îl consideră unul cunoscător al fenomenului, și de aceea îi așteaptă în număr cât mai mare la sală.

„Am următir 10 meciuri din sezonul trecut, au fost meciuri cînd au venit alături de echipă, au fost meciuri cînd nu au fost. Îi înțeleg… Când există un film bun, toată lumea merge să îl vadă. De aceea spun că, prin jocul pe care îl vom presta, sper să aducem lumea la Sala Polivalentă, să le demonstrăm că merită să fie alături de noi. Sunt oameni care cunosc handbalul în Craiova, iar din acest motiv sunt şi pretenţioşi. Când vin la sală, trebuie să aibă ce vedea. Eu am crescut în presiune, iar presiunea face parte din performanţă. Sunt pregătit pentru ce va urma. Îmi place să lucrez sub presiune”, a ținut să precizeze noul antrenor al Craiovei.

Moartea tragică a Irinei Glibko, o pierdere uriașă pentru handbalul românesc

Sport Club Municipal Râmnicu Vâlcea a anunțat ieri cu durere trecerea în neființă a Irinei Glibko, o jucătoare excepțională și un suflet special, a cărei moarte a lăsat o gaură imensă în inimile tuturor celor care au cunoscut-o. Iryna Glibko a fost un simbol al dedicării, pasiunii și profesionalismului în handbal, o adevărată inspirație pentru colegele sale de echipă, antrenori și fani. Moartea jucătoarei născută în Ucraina a cutremurat lumea handbalului.

„Nu am lucrat cu Glibko, dar am cunoscut-o. Era o persoană deosebită, cu mult bun simţ şi un adevărat profesionit. A câştigat titluri cu Vâlcea, deci e o pierdere uriașă și pentru handbal românesc. Dumnezeu să o odihnească!“, a declarat Ovidiu Mihăilă.

Partida dintre SCM Universitatea Craiova și CSM Slatina va fi arbitrată de ieșenii Constantin Bălan și Ionuț Savin, observatorul partidei va fi Georgiana Doană.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.